Ikigai sau despre dimensiunea practică a filosofiei japoneze

Întotdeauna filosofia a fost definită, cel puțin în lumina fidelității față de etimologia greacă, în calitate de iubire de înțelepciune, adică de dragoste față de cunoaşterea înaltă.

Evident, gândirea elenistică reprezentată maiestuos de Socrate prin imperativul cunoaşterii de sine a surprins şi format o civilizație occidentală întreagă, mai ales dacă ne gândim la felul în care anumite tradiții filosofice europene au definit omul şi momentul decisiv al întâlnirii sale cu sine.

Însă, platoul tentațiilor filosofice la nivelul panoramei gândirii universale este extrem de ofertant şi, în acest sens, Japonia pare să fie unul dintre punctele de reper.

Desigur, sistemul filosofic japonez reprezintă unul dintre plămânii civilizației asiatice străvechi, fără de care specia umană ar fi fost total străină de virtutea calmului sau a curajului ca blândețe, care ulterior au îmbrăcat forma unor concepte în gândirea europeană.

Însă, o latură cu adevărat seducătoare rezidă în bogăția şi profunzimea unui termen desprins din practicile Budismului Zen, şi anume Ikigai, centrat pe calitatea îmbunătățirii vieții şi a muncii dar şi pe cultivarea fericii în lumina datoriei şi a responsabilității.

Sub acest aspect, filosoful Yukari Mitsuhashi consideră că fiecare individualitate umană are sarcina primă şi fundamentală de a conştientiza că fericirea este o practică de viață pe care fiecare trebuie să şi-o asume la nivelul propriei conştiințe etice. Cu alte cuvinte, fericirea este o alegere morală proprie în funcție de acțiunile conştiente ale fiecăruia, astfel nu există nicio cauză exterioară nouă care să determine gradul nostru de fericire.

La o analiză mai atentă a acestui concept filosofic japonez, avem de fapt de-a face cu retragerea în templul propriului sine ca trambulină înspre cunoaşterea unor adevăruri personale despre care nu avem nicio idee. Sintetizat într-o paradigmă terminologică accesibilă şi eficientă filosofia Ikigai ar putea fi tradusă astfel: ai răbdare cu tine însuți pentru a te cunoaşte, învață să comunici cu sinele uitat şi vei înțelege că ceea ce trăieşti acum este unic, prin urmare ai datoria de a fi fericit pentru că absența din prezent duce la frustrare şi răni interioare.

Pe de altă parte, ar trebui menționat faptul că termenul Ikigai este strâns legat de un alt concept al Budismului Zen integrat ulterior în ceremonia ceaiului japonez, ichi-go ichi-e conform căruia un lucru trebuie înțeles în prezent, altfel viața va fi un ciclu neîntrerupt de ratări în planul cunoaşterii reale.

Interesant este că tradiția filosofică subliniată şi abordată în aceste câteva rânduri este şi parte integrantă a sistemului japonez de educație, considerându-se că în măsura în care copilul nu va învăța să se cunoască pe sine încă din stadiul primar al dezvoltării sale nu va fi ulterior în stare să distingă binele de rău şi să fie un cetățean responsabil în planul alegerilor sale şi al relației cu ceilalți.

Aşadar, un asemenea sistem filosofic, integrat în universul petalelor de înțelepciune japoneză, ne face să înțelegem şi motivul pentru care filosofia este înainte de toate un exercițiu practic de viață care ne modelează construcția interioară.

by Tudor Petcu