Provocările profesionale întâmpinate de către femeile din societatea japoneză contemporană

Statutul socio-economic al femeilor japoneze: întrebări-cheie

În secolul 21, femeile din societatea japoneză încă întâmpină mari provocări în a îmbina supunerea la valori tradiționale cu o existență emancipată, independentă de normele patriarhale.

Bărbații japonezi se așteaptă ca ele să aibă grijă de familie și de gospodărie. Concomitent, consoartele trebuie să fie angajate exemplare la locul de muncă, unde se lovesc constant de atitudini sexiste. Spre deosebire de alte țări ce sprijină integrarea femeilor gravide și a mamelor în câmpul de muncă, în Japonia multe femei sunt obligate să își dea demisia după anunțarea sarcinii. Astfel de acte discriminatorii au loc chiar și în cadrul categoriilor forței de muncă formate majoritar din femei, cum ar fi educatoarele de la grădiniță sau secretarele din cadrul firmelor. În acest articol voi explora câteva aspecte despre condiția actuală a femeilor în societatea japoneză, precum modul în care viața acestora se schimbă după nașterea copilului, provocările întâmpinate când încearcă să se întoarcă la locul de muncă, precum și modul în care sunt tratate în colectivul profesional. Nu în ultimul rând, voi evidenția dificultățile pe care le întâmpină femeile japoneze în timpul pandemiei.

Statisticile recente ale angajatelor din societatea japoneză

Un număr record de femei japoneze a intrat în câmpul muncii în primăvara anului 2019. Cu toate acestea, foarte multe femei s-au angajat în joburi part-time, fapt ce reflectă dificultatea femeilor japoneze cu studii superioare de a prelua funcții importante.

Astfel, în iunie 2019, în câmpul muncii erau înregistrate în jur de 30,03 milioane de femei. Din 530.000 de oameni ce și-au găsit în acea perioadă noi locuri de muncă, 90% erau femei. Forța de muncă a Japoniei a constat într-un număr de 67,47 milioane de oameni, dintre care 44,5% femei. Această cotă a crescut cu 2,6% din 2009. În iunie 2019, 71,3% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15-64 ani erau angajate.

Pentru multe femei care intră anual în câmpul muncii, nu există perspective de promovare către un angajament full-time sau un alt nivel ierarhic în structura locului de muncă. Conform unui articol publicat în noiembrie 2020 de către website-ul Catalyst (o organizație non-profit care se concentrează pe includerea femeilor în câmpul muncii) în anul 2019, 44,2% dintre femeile angajate lucrau part-time sau pe perioadă determinată, în comparație cu doar 11,7% dintre bărbații angajați. În Japonia, slujbele part-time pe perioada determinată, precum și cele ce nu oferă beneficii în cariere sunt considerate slujbe non-regulamentare. Din cauza pandemiei COVID-19, femeile cu slujbe non-regulamentare care necesitau interacțiuni fizice au experimentat pierderi financiare în valoare de 9,8%, spre deosebire de doar 5,2% în cazul omologilor lor masculini.

Provocările din timpul pandemiei ale femeilor japoneze

Cum afectează pandemia pe mamele cu slujbe? Acestea au parte de prea puțin sprijin. De exemplu, femeile japoneze petrec în jur de 3 ore și 44 de minute pe zi efectuând muncă fără compensație financiară (precum treburile casnice sau timpul dedicat îngrijirii copiilor), spre deosebire de doar 41 de minute petrecute de către bărbați. Mamele care muncesc nu au parte de sprijin nici din partea guvernului, fapt denunțat în numeroase articole și postări social media. Furnizorii de educație preșcolară nu pot ține pasul cu numărul tot mai mare de mame care muncesc. Până la data de 1 aprilie 2020 existau 12.439 de copii pe listele de așteptare pentru grădinițele din Japonia.

În același timp, Shutō Wakana, profesoară de economie de la Universitatea Rikkyo, afirmă că unele centre de asistență medicală, creșe și grădinițe din Tokyo au fost nevoite să se închidă din cauza insuficienței de personal. Aceeași situație se regăsește și în spitale sau în sectorul de livrări. Shutō consideră că motivul principal îl constituie salariile care nu sunt compatibile cu numărul de ore și cu extenuarea fizică și psihică. Cu alte cuvinte, există numai câțiva oameni care sunt calificați să muncească ca îngrijitori în creșe și grădinițe, un număr insuficient față de cerința pieței. De asemenea, pandemia a demonstrat incapacitatea societății japoneze de a compensa cu salarii mari serviciile furnizate de către angajați în slujbe non-regulamentare, ce au fost supuși adesea la solicitări extreme fizice și mentale.

Situația descrisă nu este una nouă. Shutō (2021) afirmă că angajările  în regim non-regulamentar din anii ’70 și ’80 erau direcționate către femeile căsătorite care intrau în câmpul muncii ca lucrătoare part-time, în timp ce își mențineau statutul de soții dependente financiar. După stagnarea economiei japoneze din anii ’90 se observă o creștere în numărul de angajați în regim non-regulamentar care lucrau full-time, în special cu contract încheiat cu firme de recrutare. Spre deosebire de deceniile anterioare, mulți dintre acești angajați sunt absolvenți de studii superioare care lucrează în slujbe din funcții importante în locul angajaților regulamentari. În general însă, statutul non-regulamentar indică un salariu scăzut și beneficii minore, precum și o lipsă de securitate a slujbei pe termen lung. Astfel, femeile angajate prin firme de recrutare suferă în continuare din cauza discrepanței dintre slujbele regulamentare și cele non-regulamentare.

De ce soțiile japoneze depind foarte mult financiar de soții lor?

Unul dintre motivele pentru care multe femei japoneze lucrează ca angajate în regim non-regulamentar este acela că sistemul de taxe și securități sociale face din munca part-time o opțiune mult mai atractivă financiar pentru multe femei căsătorite. Astfel, femeile care câștigă mai puțin decât un plafon prestabilit sunt scutite de taxa pe venit și pot fi declarate de către soții lor drept membre dependente de familie, câștigând o deducere substanțială de taxă. Munca full-time nu numai că ar însemna taxe mai mari, ci și obligativitatea femeilor de a își plăti singure propriile asigurări de sănătate și primele de pensii. Drept urmare, multe femei își scurtează în mod voit numărul de ore muncite.

Odată cu stagnarea salarială a bărbaților, un procentaj în creștere de gospodării japonze se bazează pe veniturile suplimentare aduse de soții. Pentru mame singure, al cărui număr este și el din ce în ce mai mare, angajarea non-regulamentară (fie ea part-time sau full-time) este singura sursă de venit. Pierderea acestor slujbe drept consecință a pandemiei COVID-19 a cauzat stres financiar în rândul a numeroase familii mono sau bi-parentale.

Viața mamelor japoneze: alegerea între slujbă sau creșterea copilului

Un alt aspect important pentru viața femeilor ce lucrează fie part-time sau cu program întreg este dificultatea cu care pot beneficia de concediu de maternitate plătit, cât și de reintegrare profesională după încheierea acestuia. Într-un articol publicat în 2019 în New York Times autoarea Motoko Rich abordează aceste probleme. Jurnalista i-a luat interviu unei tinere mame pe nume Erica Takato. Erica a absolvit un colegiu comunitar și avea calificare în învățământul preșcolar, găsindu-și cu ușurință o slujbă în Tokyo. Cu toate acestea, atunci când a rămas însărcinată, șefa ei i-a declarat fără menajamente că le permite profesoarelor însărcinate să își dea demisia înainte de solicitarea unei plecări din funcție. Astfel, în ciuda dreptului lor de a-și lua concediu de maternitate, Erica era pusă la locul său de muncă legal într-o situație foarte dificilă. În plus, ea a remarcat o presiune deloc subtilă din partea celorlalți profesori, care o rugau pe Erica să efectueze activități dificile pentru o femeie însărcinată, precum urcatul pe scări pentru a schimba becuri sau căratul de obiecte grele. Solicitările nerezonabile ale colegilor și superiorilor ei constituiau un pericol pentru sănătatea sa și a copilului, prin urmare Erica și-a dat demisia. Aceasta e convinsă că poziția asigurată de profesor calificat este doar un mit, și devine aproape imposibilă de îndată ce devii mamă în Japonia.

Concluzii

Din cauza stereotipurilor culturale și așteptărilor din partea societății japoneze, femeile sunt percepute drept mamele perfecte, și multe dintre ele declară sentimente de vinovăție atunci când nu își îndeplinesc toate responsabilitățile familiale (cum ar fi participarea la evenimentele școlii copiilor lor sau îngrijirea părinților lor) în comparație cu bărbații. În concluzie, viața femeilor din câmpul japonez al muncii este dificilă. Forța lor de muncă și statutul marital sunt interconectate din cauza opțiunilor financiare oferite de către guvern. Sistemul politic actual aprobă în mod tacit stereotipurile culturale și așteptările lor de la femei ca acestea să fie supuse. Li se oferă avantaje financiare greu de ignorat dacă declară mai puține ore de muncă și că sunt dependente de soții lor. Viața lor devine previzibilă odată ce rămân însărcinate și devin casnice cu normă întreagă din cauza imposibilității de a se întoarce la serviciu.

Dintr-o perspectivă occidentală, unii pot crede că femeia japoneză renunță prea ușor în fața convențiilor sociale. Totuși, eu consider că femeile duc o luptă cu șanse mici de izbândă, fiind subminate încă dinainte de a intra în arena profesională. Ele sunt crescute conform unor norme rigide, patriarhale și au prea puțin sprijin în a își exercita autonomia. Câștigarea unei puteri socio-economice mai mari le va permite acestora să lupte în continuare pentru drepturile lor și ale generațiilor viitoare de femei, precum și să se bucure fără constrângeri de realizările lor profesionale.

by Cezara Miclea